Secțiunea 5: Cooperarea
Scurtă descriere
Obiectivul este de a crește abilitatea participanților de a-și gestiona în mod eficient relațiile. Trainingul pentru colaborare va promova capacitatea cursantului de a construi și gestiona relații, de a oferi și accepta ajutor, de a forma acorduri de cooperare. Trainingul pentru rezolvarea conflictelor și negociere va susține participanții în abordarea constructivă a neînțelegerilor, a conflictelor de valori și de resurse. Trainingul va promova de asemenea înțelegerea de către cursanți a propriilor puncte forte și valori și îi va sprijini în persuadarea altor persoane.
Obiective de învățare
La finalul secțiunii practicienii vor fi capabili:
- să înțeleagă în mod holistic ce înseamnă cooperarea și ce alte concepte gravitează în jurul ei;
- să conștientizeze importanța abilităților de consiliere în domeniul orientării și consilierii carierei;
- să învețe care bordări teoretice pot să contribuie la dezvoltarea abilităților de cooperare;
- să-și întărească capacitatea de a-și gestiona în mod eficient relațiile cu clienții;
- să “cultive” sentimentul că scopul este comun pentru toți membrii echipei, și că fac parte dintr-o uniune, primind o satisfacție crescută în cadrul relațiilor dintre ei și împărtășind o morală, reguli și valori comune;
- să îmbunătățească și să-și dezvolte abilitățile de rezolvare și negociere a conflictelor, care îi va ajuta să gestioneze în mod adevat relațiile interpersonale și să identifice sursele conflictelor și a neînțelegerilor astfel încât acestea să poată fi abordate holistic pentru a ajuta clienții să depășească situația dificilă în cere se află, să își gestioneze emoțiile și să-și atingă obiectivele;
